DDAV la Tribut Nirvana

În cadrul evenimentului Tribut Nirvana by Beauty and the Rat, din 14 aprilie 2019, organizat de voluntarii de la Asociația Culturala Moldavia în colaborare cu Fabrica de Voluntari, am avut parte de o campanie dinamică de informare cu privire la alegerile europene, campania #DeDataAstaVotez și la importanța implicării tinerilor în viața comunității.

Au fost împărțite pliante și broșuri la intrarea în sală și a avut loc vizionarea unui material video cu privire la alegerile europene, Parlamentul European și DDAV, înainte de începerea spectacolului.

Atmosfera din timpul concertului a fost una plăcută, deschisă, realizându-se o conexiune destul de strânsă între public si trupă, mai ales ca ambele părți erau formate majoritar din persoane tinere cu interes pentru o cauză nobilă și socializare. Cu toții am savurat fiecare moment al show-ului și am avut parte de un sentiment de familiaritate alături de voluntarii evenimentului care au reușit să unească scena și publicul cu mare succes.

Evenimentul a fost unul caritabil, astfel încât am reușit să strângem donații care au ajuns la colegul nostru Bogdan.

Mulțumim tuturor donatorilor și trupei Beauty and the Rat pentru spectacol.